Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, în mesajul său de Paşte, că angajaţii MAI sunt la datorie în această perioadă „plină de provocări şi eforturi suplimentare, de misiuni operative pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfăşoare într-un cadru sigur şi liniştit”.
Cu ocazia Sărbătorilor Pascale trăim intensitatea spirituală a credinței, speranței și ne bucurăm să fim alături de cei dragi, într-o atmosferă de liniște și pace. Învierea ne amintește de esența creștinismului și de rolul său definitoriu în identitatea noastră națională. Să nu uităm că, indiferent de provocările pe care le-am întâmpinat în istoria noastră, credința a fost unul dintre reperele continuității noastre istorice”, a afirmat Cătălin Predoiu, într-un mesaj transmis în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Pentru ei această perioadă este plină de provocări și eforturi suplimentare, de misiuni operative pentru ca Sărbătorile Pascale să se desfășoare într-un cadru sigur și liniștit. Acțiunile sunt concentrate în special în zonele de interes, aglomerate cu accent pe prevenirea și combaterea infracțiunilor, inclusiv a traficului de droguri, o amenințare constantă, mai ales în rândul tinerilor. De asemenea, nu putem ignora că, odată cu intrarea în spațiul Schengen, responsabilitățile noastre s-au amplificat, cerându-ne să demonstrăm, în continuare, eficiența în gestionarea frontierelor. Permanent misiunile structurilor operative ale MAI sunt adaptate la nevoile populației și suntem pregătiți să răspundem prompt și eficient la orice situație care poate pune în pericol siguranța oricărei persoane, a transmis Predoiu, în mesajul de Paşte.